O metodă alternativă propusă de cercetătorii americani va înlocui testele pe animale

O metodă alternativă propusă de cercetătorii americani va înlocui testele pe animale
Publicat: 21/07/2016, 11:22

Cea mai ambițioasă opțiune este înlocuirea cobailor cu ,,un corp uman într-un cip”, oamenii de știință fiind tot mai aproape de crearea unui astfel de dispozitiv, potrivit Descoperă.

Un astfel de efort implică dezvoltarea unui cip care imită un organ. O cercetare care are drept scop crearea unui asemenea sistem este condusă de bioinginerul Linga Griffith, de la Institutul de Tehnologie Massachusetts (MIT).

Potrivit Descoperă, cipul va fi utilizat cel mai des în cercetările în care testele pe animale nu furnizează rezultatele dorite de cercetători.

De exemplu, tratamentele pentru cancer sunt proiectate pentru distrugerea unei proteine specifice din sistemul imunitar uman, motiv pentru care testele realizate pe animale nu oferă aceleași rezultate pe care le-ar obține specialiștii dacă ar realiza investigații pe organe umane.

Aceste tratamente trebuie testate în relație cu tot corpul, așa că Griffith a construit un sistem cu șapte ,,organe” într-un singur cip.

,,Modulatoarele sunt proiectate să imite funcțiile unui organ specific, reprezentat de un spectru de țesut uman, inclusiv sistemele circulator, endocrin, gastrointestinal, imunitar, tegumentar, nervos, reproducător sau respirator”, a explicat echipa de cercetători.

Majoritatea organelor din cip sunt create din materiale sintetice, precum polimerii, care, de obicei, sunt transparenți, pentru a putea fi analizați la microscop.

Când culturile de celule umane sunt adăugate structurii artificiale, acestea încep să se comporte precum cele din corpul uman, fiind o sursă importantă pentru testarea tratamentelor și medicamentelor. Un sistem circular de tuburi cu microfluid ține totul în mișcare.

Un proiect similar a fost demarat de Institutul Wyss, de la Universitatea Harvard. Modelul creat de cercetătorii de aici a câștigat anul trecut un premiu pentru conceptul ingenios care stă la baza sa.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii, în urmă cu 100 de ani. Care e...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
Edward Sanda și Cleopatra Stratan, la 3 ani de căsnicie. „Nimeni nu știa, era o...
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum a reușit Emily Burghelea să aibă doi copii deși are probleme cu infertilitatea: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Șomajul scade ușor la nivel global în 2024, însă piața muncii rămâne „inegală”
×